duminică, 26 iunie 2011

Din nou despre dragoste :)


          Cu cat citesti mai mult si mai divers, cu atat mai mult poti sa te regasesti ca si simturi si logica a gandirii in ceea ce descoperi. Multi simtim si gandim unele lucruri care insa, ne sunt greu de exprimat, pentru care inca nu avem capacitatea, sau pregatirea cultural- lingvistica necesara unei exprimari clare si coerente a ceea ce simtitm. In astfel de cazuri ne prezentam cu citate care se identifica perfect cu noi, cu gandurile noastre, cu principiile si emotiile noastre. Asta nu inseamna ca pentru a exprima ceea ce gandesti trebuie neparat sa citesti, insa cu atat mai minunat este, cand descoperi ca nu doar tu simti si gandesti asa, si mai ales, ai la indemana exprimarea corecta a ceea ce simti.
          In continuare redau o parte din ceea ce simt eu, si am exprimat pana acum in altfel de moduri si cuvinte, si iata, o fac din nou prin Liviu Antonesei care a scris minunata carte, “Despre dragoste, anatomia unui sentiment” Va recomand cu caldura sa o cititi.
       1. Exista iubire autentica doar acolo unde partenerii sunt dispusi sa primeasca servitutea voluntara reciproca, adica sa renunte la unele atribute ale suveranitatii personale in mod reciproc si, pe cat este omeneste posibil, echitabil, prin urmare simetric.
        2. Daca renuntarea nu este reciproca, nu este vorba de dragoste cu adevarat, ci despre o manifestare perversa a dialecticii hegeliene dintre stapan si sclav.
        3. Intrarea complice in “jocul lumii” (si prieteni, stil de viata, societate), ca efect al iubirii, este probabil cel mai frumos joc la care cineva poate participa. Si nu poate participa decat prin iubire. Prin iubirea omeneasca sau prin acel tip cu totul special de dragoste care este relatia mistica cu divinitatea.
        4. Aceste forme ale iubirii sunt atat de asemanatoare incat nu este de mirare ca, adesea, se si confunda. Cati poeti adevarati n-au privit “chipul” iubitei, corpul acesteia ca pe epifanie?
        5. In fapt, iubirea este chiar aceasta perfecta complicitate infinita, pe care o vom numi intimitate, ce succede recunoasterii calme. Cea din urma este rezultatul unei stranii intamplari ce devine, ce se transuma alchimic in fatalitate, prin insusi actul iubirii.
       6. Desi devotamentul provoaca iubirea, fiind mai degraba efect, el este esential in mentinerea nestirbita a acesteia. In absenta devotamentului, iubirea este expusa riscului degradarii si, in cele din urma, disparitiei.
       7. Iubirea este, intodeauna, daca nu un echilibru perfect, pentru ca acesta ar insemna moartea, o tendinta spre echilibru. Sfarsitul sau este legat de dezechilibrele ce pot sa intervina in relatie, intre dimensiunile corporale si cele psiho-afective ale sentimentului, intre intensitatile cu care partenerii participa la sentiment etc.

      Indragostitii au o capacitate infinita de daruire(devotament), de a fi in perpetua atentie unul fata de celalalt. Aceasta atitudine provine din grija indragostitului de a nu ii face celuilalt rau, de a nu il rani, daca este posibil nici macar din greseala. Inchisi in “lumea lor” neatenti adesea la lumea din jur, ei pot fi egositi fata de ceilalti, dar niciodata unul fata de celalalt. Un indragostit egoist fata de partenerul sausau partenera sa este o pura contradictie a ceea ce inseamna iubire si dragoste.