Teama de Dumnezeu

    Foarte multe religii ne spun si ne invata ca singurul lucru de care ar trebui sa ne fie teama in aceasta viata este Dumnezeu. Se spune ca nu trebuie sa iti fie teama de nimic altceva, si ca atata timp cat exista teama fata de Dumnezeu exista si credinta fata de El.
    Pe acest considerent foarte multi oameni comit fapte nelegiuite sau care dauneaza semenilor lor, afirmand ca tot ceea ce fac fac cu teama de Dumnezeu si ca daca gresesc Dumnezeu este singurul in masura sa ii pedepseasca. Deasemenea "teama" aceasta fata de Dumnezeu ii fac sa creada despre ei ca sunt oameni drepti si credinciosi comitand fel si fel de lucruri ce pot provoca rau mediului.
   Parerea mea este ca aceasta conceptie este total eronata, desi exista si astazi in mase destul de mari. In viziunea mea, si culmea si multe religii spun si atesta acest lucru(desi te indeamna sa iti fie si teama) Dumnezeu este IUBIRE, LINISTE, SMERENIE, IERTARE PACE SI INTELEPCIUNE. De aceea nu cred ca de Dumnezeu ar trebui sa ne fie teama. Cum ar putea sa-ti fie teama de Pace? sau de Iubire? sau de Liniste!? Cred ca cei, cel de care ar trebui sa ne fie teama suntem chiar noi. Ar trebui sa ne fie teama de nesabuintele noastre, de slabiciunea sufletului si a mintii ce se lasa usor intinata si ispitita de ce este mai placut trupeste insa mai rau sufleteste. Dumnezeu nu este ceva de care sa iti fie teama, ci ceva pe care sa iubesti, si caruia sa I te rogi pentru a putea avea aceiasi iubire in suflet.
   Deasemenea vorbele in popor spun ca Dumnezeu ne face fiecaruia "judecata de apoi" dupa faptele si cugetele noastre. Totodata exista o vorba care spune ca "Omul este facut dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu" evident se refera la o alura spiritual-energetica si nu la transpunerea noastra in materie.
   Deci daca Omul este chipul si asemanarea Lui inseamna ca Omul se poate judeca singur. Si in aceasta privinta pot spune ca modul de gandire etalat mai sus este eronat. Noi suntem cei care ne judecam, Dumnezeu este cel care ne poate ierta.. si care iarta in functie de judecata pe care noi ne-o facem. De aici trebuie sa retinem ca Dumnezeu nu ne poate ierta noua ceea ce noi nu ne putem ierta, chiar daca semenii nostri ne iarta. Suntem propii nostri judecatori.
    De ce am considerat sa scriu acestea!? Datorita faptului ca tot mai des aud in motivatia faptelor unor persoane ca justificare a faptelor exact aceasta erijare in sintagmele verbal-moralistice(non) de genul:

"Eu cred in Dumnezeu" (dar oare in el ca om crede!?)

"Nu imi este teama decat de Dumnezeu" (dar oare de el ca om si de actiunile sale ii este!?)

"Exista un Dumnezeu si daca am gresit el ma va judeca\ierta" (exista aceasta convingere!?)

  Revin la a spune ca in viziunea mea Dumnezeu este nemarginita iubire, intelegere, iertare si intelepciune" este apa vie care anima aceasta viata umana si spirituala. Noi suntem cei care ne pedepsim si de care ar trebui sa ne fie teama. Nu trebuie sa ne temem de Dumnezeu ci de faptele si gandurile noastre deoarece ele genereaza evenimente pe orice plan. Inainte de a spune ca acordam o credinta mare lui Dumnezeu cred ca ar trebui sa acordam o mare atentie faptelor si atitudinii noastre, sa ranim mai putin, sa iubim mai mult, sa iertam si sa cautam sa compensam acele fapte ireversibile din viata noastra cu lucruri care sa ne aduca linistea si pacea sufleteasca. Dumnezeu ne va da ceea ce noi oferim, insa inzecit.
   Viata este exact ca o afacere. Daca stii sa investesti corect, sa ai grija la actiunile tale, si sa le pui in practica cu intelepciune si toleranta fata de mediu, aceasta devine sigura si profitabila pe termen lung, oferindu-ti mult mai mult profit decat ai investit.


Fiti drepti, comportati o atitudine adecvata in relatiile cu natura si semenii vostrii si dupa aceea puteti spuene cu tarie " EU CRED IN MINE, EU CRED IN DUMNEZEU" Asa sa fie!